Jurnal de calatorie in Cappadocia

Am descoperit acest text intr-un colt de Evernote, dupa ce l-am scris in ianuarie 2016, chiar din micutul oras Goreme, din Cappadocia. Asadar este o perspectiva dintr-o lume in care masca era un accesoriu pe care il intalneam doar in Asia.

Goreme – Ziua 1

Cand eram cu ceva timp in urma in Petra, Iordania m-am gandit ca imposibil sa mai fie ceva similar pe pamant si oamenii sa gandeasca pana la urma forme de progres senzationale pentru acea perioada. Traiesc acum in Capadocia o forma similara de uimire, venita din fascinatia istoriei si de fapt a rasei umane, a noastra.

Dimineata in Goreme este un pic friguroasa iar cerul acoperit total, iar la orizont se vad niste nori cumulus destul de amenintatori. Micul dejun la Hotelul Bedrock nu este punctul lor forte, insa pana la urma asta este doar un aspect, compensat de customer service-ul excelent al poporului turc, implementat si de catre noii mei prieteni de la mai sus numitul hotel. Aflu ca Ozan, unul dintre manageri, este si pilot de balon, iar daca cerul va fi senin si vantul il rafale de maximum 6km/h, sambata putem zbura la rasarit.

Kasim este un tanar turc simpatic si super smart. El a fost ghidul turului intitulat “green” de azi, aproximativ 240km prin campina si colinele Anatoliei. Am aflat si am mers pe urmele celor care acum 2000 de ani si-au gasit adapost in muntii vulcanici din apropiere, au sapat nivele in stanca nu foarte dura pentru a crea facilitati de adapost, ventilatie, adapostul animaelor si aparare (inclusiv capcane). Cappadocia a fost un principal nod al caravanelor in antichitate, 3 drumuri principale din Siria si orientul indepartat aveau aici momente de ragaz, fapt care a ajutat la prosperitatea zonei si implicit a starnit interesul altor popoare pentru controlul regiunii, insa fara succes, facand fata chiar si armatei lui Alexandru cel Mare.

Au existat peste 1000 de biserici crestine in Cappadocia, bizantinii au interzis icoanele din acestea, a inceput prigoana a inceput, insa fiind prea multe au fost vandalizate doar la nivelul chipului celor reprezentati in picturi. Locuitorii Cappadociei cred ca Sf, Gheorghe a fost nascut aici si tot aici a ucis balaurul care i-a adus faima. Aprent, cavalerii cruiatii atunci cand au ajuns pe aceste teritorii au aflat povestea Sfantului Gheorghe si decis sa adopte pe mantia lor crucea de culoare rosie, pe care au dus-o cu ei in Occident si vorbele locului spun ca aceasta ar fi sursa de inspiratie pentru drapelul Angliei. Capela care poarta numele sfantului, in apropiere de  Belisima merita vizitata, chiar daca se dezvaluie dupa un hicking de 1.5km.


The Pigeon Valley sau valea porumbeilor a fost ultima destinatie a zilei si trebuie sa recunosc ca fost cu adevarat impresionanta. Povestea este ca porumbeii sunt sacrii aici si ei au fost toteauna alaturi de localnici. Fie ca si-au protejat picturile cu albusul oualelor de porumbel, fie ca le-au folosit pe acestea punandu-le sub limba pentru a nu se mai balbai, zburatoarele le-au fost tot timpul alaturi, dar s-au bucurat si de protectia localnicilor.

De la Kasim aflu ca doua specialitati musai de incercat in Goerme sunt semintele de dovleac, in saramrua si lapte, dar si totodata bomboanele din caise, invelite in ciocolata. Ce-i drept, confirm cele doua noutati gastronomice ca fiind cu adevarat delicioase. 🙂

O ultima remarca dupa ziua de azi ar fi ca daca la Mont Saint Michel, in Franta, a doua limba dupa franceza este japoneza, aici in Cappadocia, principalii turisti sunt coreeni, exista practic tururi in limba lor la agentiile din zona. Lumea nu mai este cum o stiam, iar noi suntem parte din ea.

Maine, The Red Tour, in zonele mai apropiate de Goreme si mai spectaculoase, precum the Open Air Museum, cea mai mare concentrare de biserici in pestera din zona si multe altele.

Goreme – Ziua 2

In tarile arabe imi place cu barba, in cercarea de a fi cumva in felul localnicilor. In Turcia treaba asta a prins impecabil si toti anatolienii ma abordeaza in turca, crezand ca sunt unul de-al lor. Ochii albastri ma mai tradeaza, insa sunt insignifianti aparent si sunt “Adam”, asa cum zice Kasim.

Astazi programul a fost mai relaxant sau cel putin nu atat cu presiune de timp, precum cel de ieri. Initial trebuia ca astazi sa zbor cu balonu, insa dat fiind faptul ca totul a fost oprit datorita vremii, am ales “the Red Tour”. Surpiza, cand dimineata a aparut tot Kasim in postura de ghid. Erau premisele unei zile reusite, care a fost intocmai.

Din punct de vedere turistic, doua puncte sunt pe departe in topul preferintelor mele aiic in zona. Sau 3? Vedem. Goreme Open Air Musem este musai de vazut, desi inteleg ca vara cozile sunt mari, existand chiar 6200 de vizitatori intr-o zi. De fapt, se spune ca cea mai buna perioada de a vizita locurile acestea ar fi octombrie, nu este foarte aglomerat si ar exista un spectacol al frunezelor aramii. Patrimoniu UNESO Muzeul este extrem de bine intretinut, gazduind numersoase biserici in stanca. Din pacate fotografierea nu este permisa in interior, dar as alege ca preferata The Apple Church. Nu au numit-o asa fiindca pe una din cupole ar fi Sf. Mihail (TBC) cu o sfera in mana, ci datorita faptului ca dupa plecarea grecilor de la inceputul anilor 1900, localnicii au transformat spatial intr-un spatiu de depozitare al merelor. Tot in cadrul acestei biserici pestera am avut sansa sa observ cele doua tipuri de pictura seco si fresco, diferenta intre ele fiind data de faptul ca in cazul seco se picteaza direct pe roca, iar la fresco se lipeste peste un soi de mortar si se picteaza peste.


Tot la Open Air museum este foarte reusita biserica Sfantului Vasile si legenda sa, pe care nu o mai reiau acum.
In Avanos se pare ca este centrul preferat al localicilor din regiune. Cumva ei considera ca cele trei asezari Avanos, Goerme si Urgup sunt adevarata Cappadocia (citirea corecta fiind capadochia). Ciupercile cu pricina sunt formatiuni vulcanice, baza fiind cenuse, iar varful lava (mult mai rezistent). In campia anatoliana eroziunea este inamicul acestor formatiuni, degradarea fiind mult mai rapida la baza, data fiind natura materialului. Vestea buna este ca totul este un ciclu, mereu aparand formatiuni noi. In apropiere de muzeul acestor ciuperci, la 5 minute in dreapta este un deal care separa doua vai. Vederea de sus este spectaculoasa si includ mai jos panorama.
Avanos este si un loc in care olaritul este la el acasa. Am participat la o demonstratie, iar ce pot spune este ca desi mesterii de la Vladesti, Valcea  (Eugen Patru este un super om) sau Horezu sunt mai priceputi decat turcii, ei ne dau clasa la customer experience si convertesc la vanzari, pentru ca sistemul functioneaza. Au infrastructura buna ca sa ajungi aici in 60min de la Istanbul, au ghizi priceputi si locuri de cazare si masa impecabile, nu te simti furat, din contra esti foarte bine primit si atunci stai si te gandesti, de ce nu as cumpara de la olarul cu pricina ceva, orice, dar practic scot banii din buzunar aici si nu ii duc intr-un sat din Valcea. sau mai stiu eu unde in Romania.

Dupa ce am revennit in oras, am aflat de la Kasim de o panorama, sus pe dealul care imprejmuieste Goreme. Am decis sa ajung acolo si bine am facut, privelistea este cu adevarat spectaculoasa. Estimam intial ca voi savura apusul, insa au venit norii cu zapada, m-am bucurat apoi ca voi vedea un tablou demn de Winter Sleep, dar nici asta nu a fost sa fiie. S-au oprit si fulgii aprigi si doar ce am putut face a fost sa pot admira cum bezna pune stapanire pe asezare si sa trag cateva fotografii cu expunere lunga, insa nu ma mandresc prea tare cu ele, fiindca nu am avut trepied si nici briceagul Swiss Army, ramas la hotel, ca sa pot improviza ceva Vedem acasa in Lightroom.

Pentru maine dimineata, Ozan mi-a dat o veste foarte buna, mi-a aranjat un zbor cu balonul la una dintre cele cateva companii care zboara. Abia astept, abia astept. O sa fiu treaz de la 5, pentru a fi preluat la 5:50.

La Gorun’s World creăm resurse educaționale și activități pentru copii, astfel încât tu să petreci timp de calitate alături de copilul tău. 

Vrei să îți dăm de știre atunci când avem noutăți pentru tine? Abonează-te mai jos la Newsletter-ul GW.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Digital

Box

GW Box will be soon available.

Blog

About Us

Digital

Box

în curând

Blog

Despre noi