Dupa pandemie si nasterea lui Jessie, 2022 este prima vara in care incepem treptat sa revenim la obiceiul calatoriilor, insa de data aceasta in 4. Si aveam nevoie de un loc terapeutic pentru minte si suflet (in primul rand), dar si prietenos cu cei mici. Este drept ca aceasta destinatie a fost influentata si de cresterea preturilor biletelor de avion, si incercarea noastra de a gasi un raport ok pret/ distanta/ destinatie.
La Biarritz mai fusesem doar noi doi, in 2018, si am plecat la acel moment cu gandul ca poate candva ne vom intoarce si cumva am ramas de-a lungul anilor tanjind la atmosfera unica pe care o ofera aceasta zona.
Un zbor de 3h la Bordeaux si cateva zile la Atlantic in Biarritz, Saint Jean de Luz si San Sebastian, pareau optiunea excelenta pentru o prima intalnire a fetelor cu oceanul si tot ecosistemul din jurul. Acum, dupa ce am revenit in tara credem ca decizia a fost una inspirata si ne-a echilibrat si individual, dar si ca energie de familie.
Vrem sa impartasim cu voi cateva ganduri legate de calatoria in familie in Sud-Vestul Frantei, in regiunea numita Nouvelle Aquitaine. Si ne vom gandi mai mult la momentele relevante din perspectiva calatoriei de familie.
Biarritz
Aerul din Biarritz este inconfundabil si este un amalgam din istoria sa de loc preferat de mai marii vremurilor, influentele crescute ale culturii Tarii Bascilor, ori faptul ca este unul dintre cele mai apreciate locuri din lume din perspectiva surfingului.

Pentru fetele noastre, intalnirea cu Oceanul nu a fost neaprat o atractie favorita, cel mai probabil datorita valurilor galagioase si spumoase. In schimb, s-au simtit in elementul lor pe nispul fin de la Cote de Basque (una dintre plajele din zona). Iti recomandam sa verifici inainte de a te porni catre plaja care este nivelul apei, fiindca mareea elibereaza/ sau nu plaja (uite aici un site care iti da aceasta informatie).
Pentru noi adultii, locul a fost terapeutic, sa aculti oceanul, sa te arunci in valurile lui sau pur si simplu sa stai cu picioarele pana la glezna in apa si sa observi Atlanticul. Ne-a temperat agitatia, credem ca asta s-a intamplat si dureaza mult acea stare. Iar aceasta intalnire si experienta ne-a inspirat sa producem si colectia Activitati pe Plaja de pe Gorun’s World.

Acvariul din Biarritz a fost pentru fete destinatia cea mai apreciata. Practic, am mers de doua ori, fiindca le-a placut foarte mult sa vada in realitate pestii pe care ii gasesc acasa in carti. Pestii tropicali colorati, dar si rechinii le-au fascinat de-a dreptul si s-au lasat greu duse. O experienta interesanta este la ora 16:00 atunci cand sunt hranite focile. Povestea este doar in franceza, dar ritualul este de urmarit.
La Biarritz un loc fain de mers dimineata este si Les Halles. Nu i-am putea spune piata, caci nu o putem compara cu nimic autohton. Pentru cei mici este fascinant sa observe fructele, legumele, florile, ori produsele de bacanie aranjate impecabil in vitrinele pietarilor francezi. Zona este deschisa pana in jur de ora 14:00, iar restauntele din proximitate sunt o alternativa buna pentru pranz. Ce-i drept, sunt mai multe cu mese inalte si ingramadite (tipic francez), insa nou ne-a placut burgerul celor de la L’Amiral si am apreciat cat de prietenosi au fost cu copiii. Excelenta si cafeaua celor de la Lobita Café, din interiorul pietei.

Jessica @ Port Vieux, Biarritz
Saint Jean de Luz

Merita o jumatate de zi petrecuta in vechiul sat pescaresc. Pentru noi atmosfera de aici a fost mai putin sofisticata decat in Biarritz si mai apropiata de turismul clasic european (hoarde de turisti, magazine cu suveniruri facute pe vapor si alte magazine cu rolul de “capcana turistica”); dar o aventura pe stradutele inguste din jurul portului sub multitudinea de stegulete rosii, un pranz in in Piata Ludovic al XIV-lea si o promenada pe faleza iti incarca energia si este un lucru placut daca deja esti in zona.
San Sebastian, Spania
Cam 1h iti ia de la Biarritz pana in gara Amara din San Sebastian, asta dupa ce vei schimba trenul la Hendaye. Sentimentul cand vei iesi din gara este unul de oras cu arhitectura monunmentala, cu vegetatie luxurianta si o comunitate extrem de vie. Nu era prima oara aici, dar ne-a placut mult sa revenim.
Hoinareala pe stradutele inguste din centrul vechi este un prilej bun de racorire vara, dar si de face un tur al celor mai bune locuri cu pintxos (un fel de tapas, insa doar un fel). Si cu siguranta Gandarias poate fi optiune buna sa va inccepeti calatoria culinara. Emma stia ca in Spania este si locul in care paella este la ea acasa si isi dorea mult sa o incerce. Asadar, faimosilor pintxos am adaugat si o portie de paella cu fructe de mare si a fost tare apreciata de junioarele Gorun.

Perspectiva pe care o ai la o promenada pe faleza plajei Concha este spectaculoasa. Sa tot fie cativa km la pas, dar te vei bucura de una dintre cele mai frumoase plaje din Europa. Insula Santa Clara este perfect plasata intre cele doua dealuri Urgull si Igeldo, care strajesc parca golful. Pentru copii mai mari merita o plimbare cu vaporasul pana pe insula Santa Clara, insa un musai este o urcare cu funicularul pe Igeldo, de unde veti avea panorma intreagului San Sebastian, dar si o perspectiva de vis asupra oceanului.
Poate ca merita mentionat faptul ca in Spania infrastructura este extrem de prietenoasa cu carucioarele si economisesc multa batie de cap de partea parintilor (oare au lift/ oare am loc?)
Bordeaux
Am ajuns prima oara in celebrul Bordeaux si ne-a amintit bine de Paris si de efervescenta unui mare oras francez, insa fara izul coplesitor al marei metropole.
Desi nu suntem mai deloc consumatori de alcool (pur si simplu) respectam cultura locului si am decis ca o dupa-amiaza sa ne luam cateva ore pentru a ajunge La Cité du Vin. Stabilimentul este de-a dreptul o insitutie si oricat de putin prieten ai fi cu vinul, vizita este imperios necesara. Vei trai o calatorie culturala al carei fir rosu este bineinteles vinul, chiar mai mult este o calatorie in care digitalul este prezent si sporeste experienta. La finalul vizitei vei avea sansa sa si degusti un pahar de vin la alegere, iar cei mici vor primi suc de portocale. Totul se intampla la etajul 7, cu o panorama frumoasa asupra orasului si a raului Garonne.
Poate cel mai (re)cunoscut obiectiv al orasului este Place de la Bourse, iar dupa cum ii spune si numele cladirea marcanta este Bursa de la Bordeaux. Insa, in zilele toride de vara, vis-a-vis de Bursa, pe malul raului, atractia este fantana in a carei apa copiii, dar si adultii, pasesc, si se balacesc. Nivelul apei este de doar cativa cm, iar din loc in loc sunt cateva jeturi domoale. Pentru fetele noastre a fost o experienta buna de tot si bineinteles nu isi mai doreau sa plece.

Ajunsi fiind in Bordeaux, nu puteam rata o plimbare in centrul cel vechi, iar in zilele calduroase credem ca un loc excelent in care sa te racoresti ar fi impresionanta Catedrala din Bordeaux.
Pentru copii un loc fascinant in Bordeaux este Librairie Mollat. Pentru micutii exploratori pasionati de carti locul ofera poate cea mai variata gama de orice tip de carte. Veti gasi in franceza, dar si engleza si in egala masura au o colectie impresionanta de jucarii Montessori.

TGV
Am vrea sa dedicam trenului de mare viteza un loc aparte in povestea noastra. La randu-i este o insitutie, construita pe ani de traditie in dezvoltarea cailor ferate performante si a unor cercetari sustinute. Astazi TGV-ul este un mijloc preferat de milioane de calatori anual, iar in sine este o experienta, mai ales pentru o calatorie in Europa. Fetelor noastre sunt extrem de dornice sa calatoreasca cu trenul, iar confortul, viteza si atmosfera din TGV le-a fost pe plac. Este just ca o calatorie cu acest tip de tren este mai costisitoare decat cu trenul regional TER, dar credem ca merita sa il folositi ca mijloc de mobilitate macar pe o ruta.

Franta in sine este o poveste, un mix de emotii si iti da o traire unica. Oricand am reveni acolo vom descoperi oameni, locuri si lucruri surprinzatoare si ne vom recastiga dispozitia si energia buna. Cele 7 zile in Nouvelle Aquitane au fost o plecare de care aveam nevoie si poate nu stiam ca avem, dar acum suntem recunoscatori caci am avut aceasta sansa in 4.